Cum își punea Daniel Prodan la respect adversarii: „M-a prins de carne, durea ca o injecție. După meci îi căutau steliștii lanțul prin iarbă”

Cum își punea Daniel Prodan la respect adversarii: „M-a prins de carne, durea ca o injecție. După meci îi căutau steliștii lanțul prin iarbă”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Lazăr (54 de ani), cel mai bun marcator din anii ’90 al Gloriei Bistrița în Liga 1, a dezvăluit modul brutal în care regretatul Daniel Prodan încerca să-l pună la respect în timpul meciurilor, pe când acesta evolua la Steaua.

Lazăr a povestit procedeul neobișnuit prin care „Didi” Prodan a încercat să-l „marcheze” pe acesta în teren, într-o partidă Gloria Bistrița – Steaua. Mai exact, Prodan îl ciupea de spate pe Lazăr pentru a-l ține aproape.

„Era o luptă în permanență între mine și Didi Prodan, Dumnezeu să-l ierte. Am devenit prieteni după o bătălie pe teren. Pentru că eu mă mișcam tot timpul, voia să mă prindă undeva, să mă localizeze. În momentul în care mă prindea, îmi făcea o capsă, o pișcătură, sub coaste. Mă prindea de carne și durea de parcă te injecta cineva. Era ca un șoc”, a declarat Ilie Lazăr, pentru GSP.

Daniel Prodan își punea la respect adversarii

Lazăr susține că l-a avertizat pe Prodan că în cazul în care gestul său nesportiv se va repeta, îi va rupe degetul. La următoarea fază a meciului, Prodan ar fi vrut să-l lovească pe Lazăr, astfel că jucătorul Gloriei Bistrița i-a sucit degetul. Ba mai mult, în urma acelei altercații s-a iscat un adevărat meleu, în care Lazăr i-ar fi aplicat un procedeu din karate lui Prodan, care a lăsat pe gâtul regretatului jucător „trei gheare de urs”.

„Mi-a făcut asta, apoi faza ne-a dus în zone diferite ale terenului”. Când ne-am regăsit, i-am zis: «Dacă mă mai atingi, îți rup un deget!». La următoarea fază, a vrut să mă lovească, l-am blocat și i-am pus mâna pe un deget, apoi i l-am răsucit rapid. A căzut de durere.

De acolo, a început un mic scandal. M-a înjurat și am sărit la bătaie în timpul meciului. Când am văzut că vine spre mine, într-un gest de nebunie i-am făcut o lovitură de karate cu piciorul de sus până jos, i-am făcut semne pe gât ca trei gheare de urs cu crampoanele. I-am rupt și tricoul. Ca să pice, i-am pus și mâna în gât. A leșinat, s-a dus jos. Arbitrul nu a văzut.

Mi-a rămas lănțișorul lui de aur în mână, era un lanț gros. L-am aruncat în iarbă și am continuat jocul. La final, toți jucătorii Stelei căutau lanțul de aur al lui Didi pe gazon. Erau exact ca soldații, împrăștiați pe toată linia terenului și mergeau în paralel. Până la urmă, l-a găsit careva în zona careului. Didi și-a dat seama că a greșit atunci, m-a tratat foarte serios după. Chiar mi-a dat un tricou de la națională pentru un prieten din Oradea.

Peste ani, am povestit momentul cu Didi la un eveniment caritabil, am râs”, a mai spus Lazăr.

Cosmin a avut prima tangență cu presa la vârsta de 15 ani, când a început să scrie pentru volan.ro. Apoi a semnat articole pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. La vârsta de 17 ani, a debutat în presa sportivă, pe site-ul ionalexandru.ro. ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din PIB, iar deficitul e deja peste 3%
Salarii îngheţate şi tăieri la stat. Măsuri dure după ce economia arată tot mai rău: datoria a depăşit 50% din…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
A murit un mare campion din România: Dumnezeu sa te ierte, drum lin către cer!
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×